Acum cursuri demonstrative de vacanţă în 9 noi locaţii Neckermann Travel Family Clubs!

Mai 2011

În vara lui 2010 am lansat programul nostru de cursuri gratuite de limba engleză pe perioada concediilor în Mallorca. Urmare a impactului pozitiv pe care l-a avut am decis fără nici un dubiu că această ofertă trebuie să continue.

La deschiderea sezonului de vară 2011, cursurile demonstrative gratuite Mortimer vor fi oferite în 9 locaţii Neckermann Travel Family Clubs din Mallorca, Grecia şi Bulgaria ca distracţie suplimentară pentru copii din stațiuni.

Cursurile noastre gratuite pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani au la baza metoda învățarii limbii prin imersiune. Ceea ce înseamnă că limba engleză se însușește fără efort și prin toate simțurile – prin joc, mișcare și mai presus de toate distracție, așa cum noi toți am dobândit odată limba maternă. Instructorii calificați și atmosfera relaxantă de vacanță asigură succesul acestei experiențe de învățare.

Copiii se vor bucura de un program variat pe plajă, la piscină sau la centrele de animație unde vor învăța un vocabular interesant: animale sălbatice, mâncăruri și băuturi de la hotel, sporturi, părțile corpului etc. Cunoștințele dobândite astfel pot fi dezvoltate apoi acasă într-unul dintre cele 300 de centre Mortimer din Germania sau din alte țări.

Înapoi la știri...