Mortimer English Club susţine campania Piccolingo

Februarie 2010

Mortimer English Club susţine campania Piccolingo

Uniunea Europeană lansează în toate ţările membre campania Piccolingo. Campania se adresează în principal părinţilor şi încearcă să îi convingă de faptul că acei copii care încep să înveţe limbi străine la o vârstă fragedă vor avea mai multă siguranţă şi uşurinţă în învăţarea limbilor şi culturilor străine pe măsură ce cresc.

Mulţumită campaniei Piccolingo mulţi părinţi vor înţelege că învăţarea limbilor străine de către copiii lor, înainte de a merge la şcoală, este folositoare pentru că aceştia:

  • Îşi dezvoltă abilităţile de comunicare;
  • Învaţă si memorează prin joc – ceea ce îi pregăteste pentru şcoală;
  • Devin mai receptivi;
  • Se simt ca acasă în orice ţară;
  • Îşi cresc şansele să îşi găsească un loc de muncă bun;
  • Găsesc culturile străine mai degrabă atrăgătoare decât de temut;
  • Apreciază propria cultură.

Mortimer English Club este convins că învăţarea limbilor străine din anii premergători şcolii aduce un mare avantaj copiilor. Astfel, Mortimer susţine cu mare plăcere campania Piccolingo.

Mai multe informaţii despre această campanie găsiţi pe site-ul www.piccolingo.eu



Înapoi la știri...